vineri, 24 decembrie 2010

3 motive să-ți părăsești prietena înainte de sărbători

Familia ei
Se duce pe pulă obiceiul standard să faci Crăciunul cu amici, să bei oribil și să te caci la unul în șifonier. Nu. De Crăciun trebuie să te duci la familia ei. Să mănânci cu mă-sa și tac-su. Mă-sa aia, căreia ea îi povestește absolut toate amănuntele sexuale ale vieții tale, că așa fac femeile. Tanti aia cu privire blândă știe că îi bagi fică-sii un deget în cur și că la beție nu ți se scoală. Și e atât de evident că știe din faptul că se uită la tine prefăcându-se că n-ar ști. Dar nu e asta partea nasoală. Partea nasoală e că te uiți la gagică-ta, cu carnea tare și bucile rotunde, și apoi te uiți la mă-sa, cu gușă și spatele cât dulapul, știind sigur că peste 20 de ani, exact așa o să fie și gagică-ta. Îți strică tot optimismul imaginea. Și apoi e tac-su. În 90% din cazuri se uită la tine ca și cum ar vrea să te spintece. În 10% pare prietenos. Se preface. Te urăște profund. O fuți pe fică-sa. Îți bagi pula în ce ducea el de mănuță la școală acu 10-15 ani. Să nu te îndoiești nici o clipă. Dacă e numai el cu tine în casă și te prinde dormind, îți pune perna pe față și zice că te-ai sufocat prin somn.

Cadourile
Femeile mereu o să facă cadouri de căcat. Și tu o să trebuiască să te prefaci că îți plac. De fapt, fac două tipuri de cadouri. Rahaturi inutile, care au ele impresia că ți-ar prinde bine, cum ar fi un deodorant care miroase a homo, un ceas (cine pula mea mai poartă ceas?) și în general căcaturi decorative de pus prin casă (cine pula mea își decorează casa?) sau haine urâte. Al doilea tip, este ăla simbolic. Cum ar fi un căcat de pus la gât făcut cu mânuța lor, pe care trebuie să-l porți, sau o felicitare de-aia în care scrie cât de mult te iubește, că ești smotocelul ei simpatic, și insistă să o arăți și prietenilor tăi, să te faci de căcat. Și nu, nu merge să-i iei și tu ceva simbolic, ca un fier de călcat. Și nu din cauza ei. Ții minte cârdul ăla de urâte muiste și proaste cu care stă ea la cafele des? Din cauza ălora. Fufa ta e într-o competiție eternă cu restul turmei de fufe și trebuie să le arate lor de sărbători două chestii. Unu, că cheltuiești mulți bani pe ea, și doi, că faci fix ce vrea ea de sărbători. Adica, pula mea, ea știe de sentimente și căcat, dar ăstea trebuiesc cuantificate. Trebuie să aibă ce să le arate și să le povestească cetei de strâmbe și lu gagica aia faină pe care nu o să o fuți niciodată că e prietenă cu prietena ta și a văzut că te uiți lung la ea și deja o urăște. Așa că, pe scurt, ai belit carasu. O să cheltuiești toți banii pe rahaturi lucioase de cumpărat și pe dus în locuri în care nu vrei să ajungi. Ca să le arate ea proastelor cât de romantic și perfect ești tu, și să le sugereze fin că e din cauză că ea e mai bună decât ele și merită mai mult.

Hybris sezonal
Iarăși, aici se combină două chestii. Credința femeii proaste că de sărbători se întâmplă numai lucruri frumoase, deci nu ai cum să te cerți cu ea, orice s-ar întâmpla, și credința lor că știu mai bine decât tine ce înseamnă sărbătorile, cum trebuie să le petreci și ce trebuie să faci tu ca să te distrezi. Dacă ai impresia că tu de fapt vrei să stai în casă și să te joci la calculator, ei bine, nu vrei. Vrei să te duci la munte cu încă trei cupluri de anoști, să jucați mim, să beți vin fiert și să cântați la karaoke. Apogeul acestui fals sentiment de importanță și bășinoterapie e de revelion. Femeile sunt proaste. Proaste grav. Ele nu își dau seama că între 31 decembrie și 1 ianuarie trece o zi. Nuu, e mult mai mult. E un prag temporal și psihologic. Are o simbolistică profundă. A trecut un an, o perioadă relevantă din viața ei în care a îmbătrânit și s-a maturizat brusc. A devenit mai înțeleaptă și cu o privire exhaustivă asupra viitorului. Brusc. Și tu te uiți în ochii ei, gândindu-te că ești beat și i-ai da o muie cu tras de păr, și ea se uită în ochii tăi și își vede copiii nenăscuți. Că deja ești lângă ea de atâta timp, peste ani și alte unități spațio-temporale. Se uită la tine și deja se gândește la nume pentru viitorul bastard care-ți va mânca sănătatea și portofelul. Și, evident, are doar nume proaste în cap. Că femeile nu se gândesc la nume normale, care nu ies în evidență. Numele de fete sună a nume de prostituată grasă, și ălea de băieți sunt de gay timizi. Clementina și Laurențiu.

luni, 5 iulie 2010

SKIZZO SKILLZ & GRASU XXL - Gândul poate ucide

Dupa jumate de an de asteptare de la teaser apare in sfarsit si videoclipul

Parazitii - Arde feat. Mr. Levy (Videoclip Oficial)

Odata cu lansarea noului album Parazitii, normal cu Gazeta sporturilor, apare si noul vidoclip al lor

Grasu XXL feat Guess Who - Azi nu (OFFICIAL HD)

joi, 13 mai 2010

JJ - Go Crazy (You Huhu)

De la gasca nebuna din jurul celor de la Okapi Sound o piesa a lui JJ, dar vad ca nu apare deloc in video... Deci gagica din videoclip nu e JJ, ca sa stiti...

Guess Who feat Spike - PI2DE [Official]

O piese de sezonu' care sta sa inceapa

Grasu XXL feat. Guess Who - Azi nu (Demo Version)

Grasu XXL feat. Guess Who - Azi nu (Demo Version).

Sa si filmat si videoclip la aceasta piesa.

Originea clara a femeilor..

dupa ceva timp pun un filmulet care e chiar tare

marți, 19 ianuarie 2010

Cel mai tare Trailer de film

Cel mai tare trailer de film. "The Horribly Slow Murderer with the Extremely Inefficient Weapon" e numele la film.

Mortal Kombat

Vescan & Ligia-Ultima Ploaie

Un videoclip care surprinde placut prin efectele speciale.

Spike - SCANDAL

joi, 14 ianuarie 2010

TOP 2009

A Baby to Remember

luni, 28 decembrie 2009

Grasu XXL Feat. Alex - Turnin'